O noua carte de Yalom in romaneste

A aparut, in sfarsit, o noua traducere dupa Yalom: Tratatul de Psihoterapie de Grup. Ca de obicei, tot la Editura Trei.

Am citit prima oara aceasta carte acum 7 ani, pe vremea cand facea parte din bibliografia obligatorie a cursului de Group Dynamics pe care il luam atunci in cadrul masteratului de consiliere. Nu mai tin minte daca era inainte sau dupa ce bunul meu prieten Randy imi povestise deja de Love's Executioner, dar ca si el am gasit tratatul de terapie de grup o lectura la fel de fascinanta ca romanele lui Yalom. Am in biblioteca cel putin o duzina de tratate de terapie de grup si, exceptand cartea lui Yalom, toate sunt mai mult sau mai putin concepute dupa acelasi calapod: didactice, pedante, cu prezentari ale diferitelor modalitati de terapie de grup, cu nelipsitele capitole despre "primele sedinte", etica, diversitate culturala etc. Sunt niste carti okay, numai bune de invatat cu creionul in mana. Insa cartea lui Yalom sparge orice tipar: are coeziunea unui poem si se citeste cu usurinta unui roman.

Cartea a fost scrisa in timpul unui an de fellowship la Clinica Tavistock, in perioada 1967-68. Pe vremea aceea, Yalom era deja profesor la Standford si director al clinicii ambulatorii din cadrul aceleasi universitati, unde initiase un vast program de terapie de grup. In cadrul acestui program, fiecare dintre cei 24 de medici rezidenti in psihiatrie trebuia sa conduca un grup, pe care Yalom, impreuna cu alti 10 terapeuti alesi de el, ii supervizau. Yalom insusi participa la multe din aceste grupuri. La un moment dat, destul de devreme in practica sa, a inceput sa scrie mici note sau sumarizari ale sedintelor respective, in care descria ce creadea ca a facut, ce l-a multumit in sedintele respective sau de ce a spus unele lucruri. Mai tarziu, cand a scris Tratatul de Psihoterapie de Grup, avea deja peste 1000 de astfel de insemnari de care s-a folosit pentru a insera in text mici vigniete clinice. Prezenta acestor decupaje din realitatea clinica a fost considerata de multi cititori una din trasaturile definitorii ale modului in care Yalom intelege sa isi scrie textele profesionale si unul dintre punctele de atractie ale textelor sale - textul devenind mai usor de inteles, mai captivant si mai alert decat daca ar fi fost redus la o prezentare pur teoretica a conceptelor de baza.

Revenind la perioada in care a fost scris tratatul, Yalom marturiseste intr-o carte biografica scrisa de Ruthellen Johnson ("Irvin Yalom: On Psychotherapy and the Human Condition") ca a inceput cu doua capitole bazate pe date empirice, rezultate in urma studiilor de cercetare - e vorba de capitolul despre selectia pacientilor (capitolul 8) si capitolul despre compozitia grupurilor (capitolul 9). Scrierea acestor capitole s-a dovedit foarte epuizanta si, pe undeva, plictisitoare. Asta pentru ca proiectul acestui tratat facea parte din obligatiile lui Yalom in vederea obtinerii definitivatului ca profesor la Standford si trebuia, asadar, sa scrie un text academic. Din fericire pentru cititorii sai de mai tarziu, Yalom a aflat in acea perioada ca Universitatea Standford i-a acordat definitivatul, ceea ce l-a determinat sa renunte la stilul academic si sa inceapa sa scrie in maniera sa proprie, relaxata si usor de citit. "Chiar si acum" spune Yalom, "cinci editii mai tarziu, cele doua capitole pe care le-am scris in vederea obtinerii definitivatului, ies in evidenta ca un deget pansat". De ce le-a pastrat totusi? Desi a incercat, fara prea mare succes, in editiile ulterioare, sa le mai "indulceasca", Yalom considera aceste capitole importante, in ciuda ariditatii lor. Din fericire, restul cartii este scris intr-o maniera narativa, cu foarte multe povestioare, una dupa alta. Povestioare scurte, de un paragraf, dar care ilustreaza perfect punctul de vedere anterior exprimat. "Am auzit multi studenti" spune Yalom in continuare, "care imi spun ca le place aceasta carte pentru ca se citeste ca un roman sau ca sunt dispusi sa citeasca si chestiile mai teoretice, mai aride, numai pentru ca stiu ca urmeaza o povestioara."

Astazi, "The Theory and Practice of Group Psychotherapy" a ajuns la a cincea editie, s-a tradus in 17 limbi si este considerata una dintre cele 10 cele mai importanta carti pentru pregatirea unui rezident de psihiatrie sau psiholog.

Interviu cu Yalom

A aparut, in revista Psychologies, varianta romaneasca, un interviu cu Irvin Yalom. La un moment dat, spune el, "a te gandi la moarte e ca si cum te-ai uita prea mult in soare". In fapt, acesta este si titlul ultimei carti a lui Yalom, aparuta anul acesta: "Staring at the sun: overcoming the terror of death".

Calaul Dragostei (note de lectura 6)

Daca in prima povestire ("Calaul Dragostei") progresele pacientei apar ca neasteptate si inexplicabile tinand cont de mersul terapiei, daca in cea de-a doua povestire ("Daca violul ar fi legal...") evolutia pacientului pare miraculoasa in raport cu o singura interventie majora (cea de la pag. 114, cand Yalom il confrunta pe Carlos cu realitatea obiectiva), povestirea "Grasa" mi se pare o descrie mult mai realista si mai apropiata de evolutia unei terapii, in care progresele se acumuleaza in timp pornind, e adevarat, tot de la o confruntare (pag. 134-135), dar construindu-se ulterior pe o spirala a introspectiei, a luarii in discutie a unor aspecte multiple si variate din viata pacientului, dupa o logica proprie fiecarei terapii si fiecarui pacient. Click-ul initial (dat de punerea in evidenta a discordantei dintre jovialitatea pacientei si suferinta ei) a fost urmat, firesc, de altele: constientizarea izolarii ei si a "vidului" interior, a temerii de dependenta/intimitate, a asocierii dintre pierderea in greutate si cancer, experimentarea unor sentimente si emotii legate de tatal sau, intelegerea unor aspecte legate de propria identitate sexuala etc. Povestirea aceasta este o oglinda mult mai fidela a unei psihoterapii "tipice".

Calaul Dragostei (note de lectura 5)

"Primul pas in orice demers de schimbare terapeutica este asumarea responsabilitatii. Daca nu te simti in nici un fel responsabil pentru propria-ti situatie nefericita, atunci cum poti sa o schimbi?"

Asta-mi aduce aminte de uimirea si consternarea pe care am simtit-o cu o pacienta care, la debutul celei de-a doua intrevederi pe care o aveam cu ea, mi-a spus clar si raspicat: "M-am gandit: mingea e in terenul dumneavoastra! Trebuie sa-mi spuneti ce sa fac!" Chiar nu intelese nimic din discutia noastre anterioara?! Chiar nu-si putea asuma nici o responsabilitate, macar teoretic, pentru viata ei?

Cei mai multi terapeuti refuza sa lucreze - adica, sa piarda timpul! - cu asemenea pacienti. Si pe buna dreptate: cum poti ajuta un om sa schimbe ceva in viata sa daca nimic nu depinde de el/ea? Daca toata nefericirea sa se datoreaza rautatii, prostiei, individiei, indiferentei (si orice altceva a) celorlalti? Ca iti vine sa-l si intrebi: daca asa stau lucrurile, atunci cum si mai ales de ce te-as ajuta pe dumneata sa te schimbi, daca problema e la ceilalti? Dumneata, pari a spune, esti OK, ceilalti au insa o problema! A, daca acei "ceilalti" ar fi de fata, in timpul sedintelor de terapie, poate am avea vreo sansa sa umblam la relatiile dintre acesti oameni, dar asa?!

Veti spune: pai, poate tocmai de aceea vin la terapie, pentru ca nu isi dau seama cum contribuie ei insisi la propria nefericire. Daca nu stiu CUM, atunci vor fi ajutati. Daca insa nu stiu CĂ, atunci e mai greu. Numai terapeutii incepatori si, dupa cate vad la Yalom, cei foarte experimentati fac astfel de incercari: primii pentru ca nu stiu ce sarcina teribila au in fata, ceilalti pentru ca sunt in cautare de provocari.

Lucrurile sunt chiar mai complicate de-atat, ne spune Yalom. Simpla acceptare a responsablitatii, intr-un plan declarativ-intelectual, nu e suficienta. "Este extraordinar de greu, ba chiar terifiant", spune el, "sa accepti ideea ca tu si numai tu esti acela care iti construiesti viata, felul in care o traiesti. Ca urmare, problema in psihoterapie consta intotdeauna in a sti cum sa treci de la o apreciere in plan intelectual, care se dovedeste ineficace, a unui adevar despre tine insuti la un mod sau altul in care terapia mobilizeaza emotii profunde, incepe sa devina o forta redutabila in favoarea schimbarii."

Acceptarea in plan intelectual a propriei contributii e un inceput necesar sau, cum spuneam la matematica in scoala generala, "o conditie necesara dar nu si suficienta": fara ea terapia nu are nici o sansa; daca nu este urmata insa de o acceptare in plan emotional, terapia si-a ratat obiectivul principal.

Calaul Dragostei (note de lectura 4)

Finalul primei povestiri, intitulata chiar "Calaul Dragostei", imi aminteste de ceea ce invatam candva la scoala: adevarul adevarat este ca, de cele mai multe ori, nu stim de ce si cum a ajutat pe cineva o psihoterapie. Putem presupune si, in cele mai multe cazuri, putem chiar construi un scenariu explicativ pentru a ne satisface nevoia de a intelege si a ne depasi anxietatea de a nu sti. Cat de relevant este un asemenea scenariu, nu mai intrebam. Sunt insa si cazuri care nu permit nici macar un asemenea scenariu si acestea ne dau cel mai bine masura ignorantei, improvizatiei si nepricerii noastre, nu atat ca indivizi, cat ca breasla cu pretentii peste posibilitatile noastre reale de a intelege si ameliora suferinta umana.

Si totusi, daca ar fi sa caut o explicatie, fie si partiala, a acestui sfarsit de terapie, as spune ca, in ciuda faptului ca pacienta fusese supusa "la o confruntare dureroasa care, privita in retrospectiva, n-avea prea mari sanse de succes", confruntare in urma careia, asa cum spune si Yalom, fusesera demontate niste mecanisme de aparare in locul carora nu fusese pus nimic, renuntarea la o iluzie si acceptarea realitatii avusesera darul de a transforma suferinta patologica a pacientei intr-o suferinta obisnuita.

Demersul acesta a fost insa deosebit de riscant si, in principiu, orice terapeut ar trebui sa isi dea seama inca de la inceputul unei terapii daca isi permite riscul de a indeparta niste mecanisme de aparare care, desi tin pacientul departe de realitate, ii sustin existenta. Simplificand, un pacient care functioneaza in zona de granita dintre nevrotic si psihotic, ar trebui mai degraba protejat iar unele dintre mecanismele lui de aparare chiar intarite. Destramarea lor brusca poate insemna alunecarea in ireal si psihoza. Dosarul "de zece livre" al Thelmei din povestea lui Yalom indica un pacient cu potential real de destramare psihotica. De ce acest potential nu s-a confirmat, acesta-i un mister intradevar "naucitor". Si plin de sperante.

Calaul Dragostei (note de lectura 3)

Yalom sustine ca aderenta terapeutului la o scoala anume de terapie nu ii foloseste pacientului ci terapeutului, reducandu-i acestuia anxietatea si, in consecinta, crescandu-i acestuia capacitatea de a ajuta. "Cu cat terapeutul este mai capabil sa tolereze angoasa de a nu sti, cu atat are mai putina nevoie sa adopte dogma conventionala."

Practica psihoterapiei presupune o doza consistenta de incertitudine - nu poti spune niciodata ca stii foarte bine cu cine stai de vorba, care este problema si mai ales ce trebuie facut. Din acest punct de vedere, psihoterapia este o continua improvizatie; o improvizatie care anxieteaza in primul rand terapeutul, pentru ca cel mai adesea pacientul isi inchipuie ca terapeutul stie totul despre el, isi planifica fiecare interventie si cunoaste cu mult timp inainte destinatia finala a terapiei. Binenteles ca unii terapeuti se descurca mai bine in "intuneric", altii mai putin bine. Din fericire, cu varsta si experienta vin atat o toleranta mai mare fata de necunoscutul fiecarui caz, cat si o siguranta mai mare bazata pe cunoastere si recunoastere. Dar pana sa ajunga acolo, toti tanjesc dupa o anume senzatie de siguranta si fiecare se straduie cum poate, daca nu sa o atinga, cel putin sa se apropie de ea. Si una din cele mai comune cai de a face acest lucru este de a adera la o teorie sau dogma, cum ii spune Yalom. Cu cat esti mai nesigur, cu atat mai mare aderenta. Asta nu inseamna insa ca terapeutul ideal este cel caruia, pe de o parte, nu ii pasa de rezultatul muncii sale (si deci, in lipsa mizei, nu simte nici o teama, nici o ingrijorare pentru evolutia terapiei si a pacientului), iar pe de alta parte, nu simte nevoia sa cunoasca nici o teorie, nici o "dogmna", tinandu-se departe de orice carte.

Calaul Dragostei (note de lectura 2)

Yalom se intreaba la un moment dat ce va descoperi dedesubtul unei obsesii - in cazul povestii de fata, al unei obsesii amoroase. Ce va ramane din viata acestei femei, pe care el incearca sa o scape de ceea ce pare o absurda (sau patologica) dragoste, daca va reusit in ceea ce isi propune?

Adevarul e ca putini terapeuti (in special dintre cei care practica terapia orientata pe simptom) isi pun aceasta intrebare ("ce va ramane in locul simptomului pentru care pacientul imi solicita ajutorul?") presupunand ca raspunsul unei asemenea intrebari este evident. Cei mai multi cred ca odata inlaturat un simptom (si ma refer aici mai degraba la simptomele "micii patologii", care compun tabloul mizeriei nevrotice), viata pacientului va deveni pur si simplu mai buna, mai lipsita de echivoc, mai "fluida" (smooth, imi vine sa zic), uitand ca, in fapt, simptomul atat de suparator a aparut dintr-o cauza anume, interioara si proprie psihicului respectiv, ca nu este rodul intamplarii, ca are o functie sau joaca un rol, ca suplineste ceva sau raspunde unor nevoi (aproape intotdeauna mai multe si de cele mai multe ori aflate in opozitie una fata de alta).

Ce ramane in locul simptomului? Nimic? Un tablou de viata reintregit? Un alt simptom? Chiar daca nu se poate raspunde cu certitudine, intrebarea trebuie pusa. Daca nu vrem sa fim naivi sau comerciali.

Calaul Dragostei (note de lectura 1)

Yalom spune ca "o obsesie amoroasa ii rapeste vietii orice strop de realitate, refuzand noile experiente, fie ele bune sau rele", impiedicandu-l pe cel indragostit sa isi traiasca viata "asa cum are loc". E ca si cum cel indragostit, in loc sa fie atent la panorama lumii din jurul lui, e subjugat de imaginile derulate pe ecranul mintii sale, imagini care reproduc la nesfarsit aceleasi cadre cu persoana iubita. Cred ca se poate spune ceva similar despre multe alte "indragostiri", poate mai putin dramatice dar destul de comune: infatuarea de sine, intoxicarea cu un anumit plan, proiect sau dorinta care preocupa obsesional, obsesia pentru munca etc. Tot ceea ce tinde sa acapareze ecranul mintii, il face in acelasi timp opac la alte experiente. Sau ne conduce spre experiente de genul "tunnel vision", nu in planul perceptiei vizuale, ci al conectarii constiente cu lumea din care facem parte.

Comentarii pe marginea cartii lui Yalom

Mihaela Andrei, realizatoarea emisiunii radio "Stil de viata" la postul public din Constanta, imi scrie cu incantare despre recent tradusa carte a lui Yalom. Cu permisiunea doamnei, public aici cuvintele sale:

"Am terminat recent "Calaul dragostei si alte povesti de psihoterapie", indragostita, fascinata si, aspect important, reconfortata de personalitatea autorului ei. Dar "personalitate" e aici, cred, un cuvant sablon, Yalom fiind mult prea viu si prezent in dialogul cu mine, cititorul lui. Eu insami chiar, nu am fost un simplu cititor, cautandu-ma in fond si regasindu-ma partial in povestile acelea. Ba mai mult - si iertati-mi aici "indrazneala" - eram un fel de coechipier al doctorului Yalom, cotrobaind cu propria-mi curiozitate si intuitie in cazurile prezentate. Splendida carte... "

"Faptul ca reuseste sa treaca de mediul avizatilor nu cred ca e o intamplare, ci chiar intentie. Specialistul e dublat de un excelent scriitor care isi ..."manipuleaza " cititorul cu un arsenal deloc strain, probabil, tehnicilor de introspectie. Ce mai, intr-un limbaj mai lejer, as spune ca Yalom e foarte... "glam." M-am intrebat chiar, pe parcursul lecturii, daca aspectul comercial (cel putin in cazul "Calaului...") nu i-a fost pana la urma reprosat de unii confrati. Ca sa pun punct ideii, contrar unor conceptii generale, a trece de mediul academic prin accesibilitate, pastrand totodata intacta valoarea continutului stiintific este, fara indoiala, un mare plus de valoare si talent. E chiar arta. Asa dupa cum, la polul opus, unii ambaleaza lipsa de creatie si originalitate, poate chiar de sensibilitate, in texte savante si imposibile."

Multumesc, Mihaela!

Aparitie editoriala de exceptie: "Calaul dragostei"

In sfarsit, va aparea si in romaneste, la Editura Trei, cea mai cunoscuta carte a psihiatrului american Irvin Yalom: Love's Executioner, tradus la noi, destul de inspirat, prin "Calaul dragostei".

Anterior acestei carti, Yalom mai fusese tradus in romaneste doar cu romanul lui de fictiune, "Plansul lui Nietsche". "Calaul dragostei" nu este un roman propriu-zis, desi tehnica si stilul in care este scris trimit foarte mult la ideea de literatura de fictiune, ci mai degraba un amestec de fictiune si realitate. Nu sunt un expert in ale literaturii, sunt convins insa ca exista pe undeva un termen pentru genul acesta de scrieri in care autorul isi povesteste, cu mijloace literare, experientele cele mai reale, fara a le denatura mai mult decat este nevoie pentru a indeparta elementele de identificare ale personajelor si a face curgerea povestirii mai lipsita de asperitati, repetitii si neclaritati. Cel putin in domeniul literaturii psi de la noi, o astfel de abordare reprezinta o noutate. Poate doar "Mumia de la masa din sufrageria", o colectie de povestiri adunate intre coperti de Jeffrey Kottler - un alt "psi" american la fel de prolific, prea putin tradus la noi - sa mai contina acelasi gen de povestiri.

Psihiatru si psihoterapeut de o valoare incontestabila, promotor al abordarii existentialiste in practica psihoterapiei, Yalom aseaza in poveste experientele clinice dragi lui. Caci fiecare profesionist psi are ocazia, de-a lungul activitatii sale si prin specificul acesteia, de a avea acces la povesti de viata si intalniri cu oameni de exceptie. Yalom le colectioneaza si face din ele literatura si documentatie stiintifica in acelasi timp. Cartile lui pot fi intalnite atat in sectiunea "fictional" a oricarei "bookstore", cat si in cea de "psychology", fiind citite deopotriva, cu aceeasi aviditate, de studentii la psihologie sau rezidentii de psihiatrie interesati de psihoterapie, cat si de publicul larg.

Autor al bine cunoscutei "Existential Psychotherapy", Yalom este cel mai cunoscut nume al curentului de psihoterapie existentiala din Statele Unite. Notiunile centrale ale acestei abordari sunt cele legate de lipsa de sens a existentei umane, confruntarea cu boala si moartea, singuratatea, libertatea, vointa si responsabilitatea. Binenteles, toate acestea se regasesc in scrierile sale de "fictiune", oferite cititorului intr-o alta forma, poate mai usor de receptat si asimilat decat "aridul" tratat de psihoterapie existentiala (desi, in treaca fie spus, usurinta autorului de a scrie intr-un mod coerent si aerisit, punctat cu numeroase exemple si chiar glume, face dintr-un asemenea tratat o lectura nu doar instructiva, ci si placuta).

Au trecut niste ani, vreo 7-8, de cand am citit Love's Executioner - cartea prin care eu am facut cunostinta cu Irvin Yalom si m-a determinat sa ii cumpar, de atunci, toate cartile - si n-as putea sa va mai dau prea multe amanunte legate de continutul acestei carti dragi mie. Oricum, poate ca e mai bine sa pastrez un pic de mister si sa va indemn doar sa cititi aceasta carte. Mai ales daca aveti tangenta cu psihologia, psihoterapia sau psihiatria, o veti aprecia cu siguranta. Eu unul abia astept sa o recitesc.