luni, 14 aprilie 2008
Calaul Dragostei (note de lectura 6)
Daca in prima povestire ("Calaul Dragostei") progresele pacientei apar ca neasteptate si inexplicabile tinand cont de mersul terapiei, daca in cea de-a doua povestire ("Daca violul ar fi legal...") evolutia pacientului pare miraculoasa in raport cu o singura interventie majora (cea de la pag. 114, cand Yalom il confrunta pe Carlos cu realitatea obiectiva), povestirea "Grasa" mi se pare o descrie mult mai realista si mai apropiata de evolutia unei terapii, in care progresele se acumuleaza in timp pornind, e adevarat, tot de la o confruntare (pag. 134-135), dar construindu-se ulterior pe o spirala a introspectiei, a luarii in discutie a unor aspecte multiple si variate din viata pacientului, dupa o logica proprie fiecarei terapii si fiecarui pacient. Click-ul initial (dat de punerea in evidenta a discordantei dintre jovialitatea pacientei si suferinta ei) a fost urmat, firesc, de altele: constientizarea izolarii ei si a "vidului" interior, a temerii de dependenta/intimitate, a asocierii dintre pierderea in greutate si cancer, experimentarea unor sentimente si emotii legate de tatal sau, intelegerea unor aspecte legate de propria identitate sexuala etc. Povestirea aceasta este o oglinda mult mai fidela a unei psihoterapii "tipice".
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
16 comentarii:
L-am descoperit pe Yalom citind "presa de vulgarizare". Oricum, si fara sa fiu din "breasla", Yalom nu mi se pare prea cunoscut in Europa, nu doar in Romania, in fine, vreau sa spun ca nu e dintre autorii cei mai des pomeniti. Probabil ca stii deja publicitatea pe care i-a facut-o in anii din urma revista Psychologies, cronicile elogioase (in special cea la romanul "Invata sa mori") si interviurile/lectii online (http://www.psychologies.com/video.cfm/video/24/Irvin-Yalom-en-conference-a-Psychologies.htm).
Multumesc, cara. Nu stiam de cronicile si interviurile celor de la psychologies.
Tocmai asta incerc: sa il fac mai cunoscut pe Yalom. Probabil ca nu e cel mai grozav psihoterapeut sau cel care ar merita cel mai mult o larga recunoastere, dar cu siguranta are ceva aparte care merita spus mai departe.
Am cumparat de curand "Calaul" si a fost echivalentul unei revelatii. M-am bucurat sa gasesc blogul tau. M-a impresionat onestitatea si autenticitatea cu care Yalom se dezvaluie. Si introducerea lui la carte a fost o regasire: sa vorbesti asa de natural despre moarte, singuratate, viata lipsita de sens...
Si eu ma bucur ca inca un om l-a descoperit pe Yalom.
Am reusit sa intru in posesia cartii re-comandate de catre dumneavoastra: 'Existential Psychotherapy'. Nu am avut timp sa o parcurg, dar am frunzarit-o nitel, si o gasesc (la primul ochi aruncat) extrem de interesanta (mai ales prin observarea structurii si a temelor abordate). O sa revin cu detalii despre impresii...
Excelent! Daca veti avea bunavointa si timpul necesar sa ne spuneti mai multe despre aceasta carte dupa ce o veti lectura, eu unul m-as bucura foarte mult. Lectura placuta!
De ce ne scrii atat de rar despre Yalom? Mai vrem noutati, provocari!
Din lipsa de timp. Poate in perioada urmatoare...
Am inceput sa citesc si cartea Calaul... si cred ca poate fi folositoare nu doar celor din domeniu psihologiei sau psihiatriei. Daca mai doriti sa traduceti penultima carte si aveti nevoie de o mana de ajutor, spuneti-mi.
Multumesc pentru oferta. Se pare ca cineva mult mai harnic decat mine a inaintat binisor cu traducerea si nu este exclus ca pana la sfarsitul anului sa avem o noua carte semnata de Yalom.
Buna seara!
Extraordinar proiect ati demarat! In vara aceasta l-am cunoscut prima data pe Yalom, citind "Plansul lui Nietzsche", carte care m-a fermecat si m-a cucerit imediat. Am regasit placerea de a citi un roman inteligent, psihologic, si dincolo de toate acestea, profund, foarte profund uman!
Este riscant sa incerci sa conturezi personalitati titanice, cum sunt Breuer si Freud pentru psihologi si Nietzsche pentru filosofi, dar lui Yalom i-a reusit. Am mai citit din pura curiozitate o carte care se folosea de "personajul Freud" si "Jung" pentru a sustine o tema intriganta, un roman politist, "Interpretarea crimei", dar nici nu poate fi pus langa "Plansul lui Nietzsche" (am facut acest scurt comentariu pentru ca, recunosc, criteriul folosit pentru a-i citi cartea a fost tocmai faptul ca imi dadea ocazia sa citesc despre Freud si Nietzsche altfel decat sub forma academica, stiintifica, riguroasa, pana la urma).
Dupa ce am terminat de citit romanul, m-am repezit sa gasesc si alte carti scrise de el, si am comandat cu ochii inchisi si plina de entuziasm "Calaul dragostei".
Chiar in acest moment parcurg a noua povestire psihoterapeutica, "Monogamie terapeutica" :) Nici ca se putea gasi un moment mai potrivit ca acesta pentru a descoperi blogul dumneavoastra. Pot spune ca, la nivel superficial-literar, este o combinatie foarte buna intre "Mumia de la masa din sufragerie" (pentru ineditul cazurile alese, dificultatea lor) si "Cand terapeutii rateaza" (pentru sinceritatea cu care a dezvaluit nu numai atitudinile terapeutice, dar si cele non-terapuetice, pentru curajul asumat de a dezvalui latura umana si fragila a terapeutului, si responsabilitatea pe care si-a luat-o in vederea doborarii unor mituri despre psihoterapeuti, bine inradacinate in mintea oamenilor).
Ce ma captiveaza, insa, la aceasta carte, mult mai mult decat la celelalte doua citate mai sus, este talentul literar al lui Yalom. O combinatie perfecta intre luciditatea si profunzimea analizelor psihologice- fapt ce transforma lectura intr-o forma autodidacta de instruire a oricarui psiholog-, si candoarea, forta narativa cu care te poarta prin hatisul incucat al fiecarui caz. Spre deosebire de celelate carti citite, pe acelasi calapod, Yalom imi da senzatia ca hraneste din plin curiozitatea cititorului, ii intelege tendinta voyouristica, si ii satisface nevoia de "a sti".
Ah, iar incursiunile in spatiul intim, al gandurilor si trairilor personale, care acompaniaza fiecare contact cu clientul, sunt absolut fantastice!
"Calaul dragostei" ca si "Plansul lui Nietzsche" sunt carti pe care le citesti cu sufletul la gura, curios sa aflii "ce se intampla mai departe", iar cand ajungi la final, regreti ca se sfarsesc atat de repede. Sunt lecturi care merita recitite si recitite.
Gata, mi-am descarcat putinel din entuziasmul cu care l-am descoperit pe Yalom! Succes in continuare cu blogul! Este o idee stralucita!
O seara frumoasa!
PS: nu am putut sa nu observ legaturile dintre tematica pentru "Plansul lui Nietzsche"- obsesia- si cazul "Calaul dragostei" + cateva referiri la "obsesii" care-i mistuiau simultan si pe terapeut si pe client..
Extraordinara revelatie, in aceasta a noua povestire, in care Yalom face diferenta intre "actul terapeutic" si "cuvantul terapeutic".
Alt lucru cu care m-a cucerit a fost faptul ca este ca si cum tu, ca cititor, mergi pe acelasi drum impreuna cu Yalom, umar la umar, si asisti la toate lectiile pe care si le insuseste, insighturile pe care le are, si semnele de intrebare pe care si le pune in legatura cu cazul. Te face partas, coleg... hmm, exact ca in terapiile scurte (cognitiv-comportamentaliste), in care clientul si terapeutul fac o coalitie si discuta in termeni "stiintifici" despre problema, ca si cand ar fi doi experti, oameni de stiinta, chemati sa se ocupe de "o treaba importanta" (ma rog, asta ar fi o parte din tehnica externalizarii problemei).
Irina, probabil ar fi trebuit sa initiezi tu acest blog si sunt convins ca daca intamplator nu ti-as fi luat-o inainte, ai fi facut-o, poate chiar cu mai multa pricepere decat mine.
Apropos de talentul literar al lui Yalom, am citit in urma cu cateva luni o carte biografica despre Yalom: "Irvin D. Yalom: On Psychotherapy and the Human Condition" de Ph.D. Ruthellen Josselson (luata de pe amazon.com, foarte ieftina) din care am aflat despre talentul cu care scria povestiri in liceu, despre placerea de a citi romane, despre felul in care a stiut sa se foloseasca de acest dar, al povestirii. Aproape ca imi vine sa zic ca Yalom e un scriitor ajuns intamplator psihoterapeut, dar mi-e teama ca as fi prea arogant.
Ha, amuzant ca pomeniti de Amazon, caci tocmai v-am raspuns la articolul de mai jos, spunand taman faptul ca ieri doream sa fac o comanda... "grasunica" de carti scrise de Yalom. Incep sa cred ca mi-am gasit un indrumator spiritual contemporan si sunt gata sa-i devorez toate lucrarile! :))
Oricum, nu ma mai mira nici o "coincidenta".
Sunt extrem de sensibila la scrierile literare (Dostoievski, marele precursor al psihanalizei, oh, da!), si ma incanta peste masura cand descopar psihologi, psihoterapeuti care stiu sa-si spuna cu farmec si talent... povestea, sau povestile. Imi pare un dar extraordinar, si din punctul meu de vedere, un psihoterapeut trebuie sa aiba sensibilitate artistica (sa se exprime artistic prin orice forma), si este cu atat mai bine cu cat stapaneste arta cuvantului atat in conversatia directa cu clientul, in cabinetul propriu, in fata studentilor, daca este si cadru didractic, cat si in fata cititorilor.
Asta e unul dintre motivele pentru care mi-a venit usor sa citesc scrierile lui Freud, pentru ca si el avea un anumit stil placut- usor de digerat, si totusi deloc facil sub raportul informatiilor, transmitea perfect spiritul critic, "treaz", al unui aventurier in tainele mintii umane.
In paralel cu "Calaul Dragostei" citeam "Mecanismele de aparare" de Serban Ionescu, etc., si pur si simplu mi-a fost imposibil sa fac trecerea de la stilul lui Yalom la cel academic si rece, rigid si didactic. Nu-mi ramanea nimic in cap si a trebuit pur si simplu sa "masacrez" acea carte, ca pe bancile facultatii, in culori si sublinieri ca sa pot retine ceva.
Si, aveti dreptate, poate nu este cel mai stralucit psihoterapeut, dar nu numai ca are ceva de spus, dar o spune si cum trebuie! :))
Poate pare ciudat ca ma leg atat de mult de forma in care spune lucrurile, dar, sa fim sinceri, cat cantareste o pilda spusa cu talc si cu cuvintele potrivite in fata unei predici? Mult mai greu!
Hm, nu stiu daca m-ar fi dus capul sa demarez un proiect la fel de frumos. Poate ca m-as fi limitat la a-i trage de maneca pe toti cunoscutii sa puna mana pe cartile lui- de fapt, lucru pe care deja il fac. Asa ca, ma bucur ca ati avut dumneavoastra initiativa si imi oferiti un spatiu in care sa ma "desfasor".
Cea mai naucitoare parte din capitolul "Grasa" mi s-a parut aceea in care, odata cu pierderea in greutate, pacienta retraia amintiri legate de accea perioada din viata ei in care avusese respectiva greutate corporala. Uluitoare legatura intre fizic si psihic! Extraordinara, de asemenea, asocierea slabiciunii trupesti cu cancerul (iata ce se ascundea in spatele "veseliei" pe care o prezenta pacienta la inceputul terapiei!) Este intr-adevar un exemplu tipic de terapie - si plin de invataminte!
Trimiteți un comentariu