Yalom se intreaba la un moment dat ce va descoperi dedesubtul unei obsesii - in cazul povestii de fata, al unei obsesii amoroase. Ce va ramane din viata acestei femei, pe care el incearca sa o scape de ceea ce pare o absurda (sau patologica) dragoste, daca va reusit in ceea ce isi propune?
Adevarul e ca putini terapeuti (in special dintre cei care practica terapia orientata pe simptom) isi pun aceasta intrebare ("ce va ramane in locul simptomului pentru care pacientul imi solicita ajutorul?") presupunand ca raspunsul unei asemenea intrebari este evident. Cei mai multi cred ca odata inlaturat un simptom (si ma refer aici mai degraba la simptomele "micii patologii", care compun tabloul mizeriei nevrotice), viata pacientului va deveni pur si simplu mai buna, mai lipsita de echivoc, mai "fluida" (smooth, imi vine sa zic), uitand ca, in fapt, simptomul atat de suparator a aparut dintr-o cauza anume, interioara si proprie psihicului respectiv, ca nu este rodul intamplarii, ca are o functie sau joaca un rol, ca suplineste ceva sau raspunde unor nevoi (aproape intotdeauna mai multe si de cele mai multe ori aflate in opozitie una fata de alta).
Ce ramane in locul simptomului? Nimic? Un tablou de viata reintregit? Un alt simptom? Chiar daca nu se poate raspunde cu certitudine, intrebarea trebuie pusa. Daca nu vrem sa fim naivi sau comerciali.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Un comentariu:
Cum se poate inlatura un simptom fara sa-i afli cauzele, rolul pe care-l joaca in psihic? E posibil ca un psihoterapeut sa treaca tocmai peste aceste cercetari? Perspectiva "putini terapeuti isi pun aceasta intrebare ("ce va ramane in locul simptomului pentru care pacientul imi solicita ajutorul?") " imi pare destul de neagra...
Trimiteți un comentariu