Am aflat recent ca au fost achizitionate de mai multe edituri din Romania drepturile de autor pentru toate cartile lui Yalom! Se pare ca in cel mult un an de zile vom avea toate aceste carti in romaneste.
Care ar fi aceste titluri:
- "Existential Psychotherapy" - considerat, in Statele Unite, cel mai bun tratat de psihoterapie existentiala, in care Yalom isi prezinta conceptia despre cele patru puncte esentiale ale oricarei psihoterapii sensibile la datele existentiale ale vietii: atitudinea fata de moarte (cum ne impacam cu ideea ca vom muri), libertatea (daca suntem liberi sa facem orice, ce facem cu libertatea noastra?), izolarea (indiferent cat de apropiati am fi de alti oameni, in ultima instanta suntem singuri in fata mortii), lipsa de sens (in afara celor care se raporteaza la un sistem de credinte religioase, toti ceilalti trebuie sa ne traim cumva viata in ciuda faptului ca viata in sine nu are un sens evident). Este considerata una dintre cele mai importante cinci carti care stau la baza pregatirii unui psihoterapeut sau psihiatru (in Statele Unite).
- "Encounter groups: first facts" - despre grupurile "de intalnire", un tip aparte de psihoterapie de grup.
- "Staring at the sun - overcoming the terror of death" - Yalom scrie in prefata: "Aceasta este o carte izvorata din propria mea confruntare cu moartea. Impartasesc aceeasi frica de moarte pe care o resimte orice fiinta umana: e umbra intunecata de care nu putem scapa. Aceste pagini contin ceea ce am invatat despre depasirea acestei frici de moarte din propria experienta, din munca mea cu pacientii si din scrierilor altor autori care m-au inspirat."
- "The gift of therapy - an open letter to a new generation of therapists and their patients" - cuprinde 85 de mici capitole, de 1-3 pagini fiecare, in care Yalom sumarizeaza experienta sa de psihoterapeut sub forma unor sfaturi, fiecare formand un capitol (de exemplu, "Express your dilemmas openly", "Look for aniversary and life-stage issues", "Explore previous therapy" etc.)
- "Momma and the meaning of life" - cuprinde o colectie de sase povestiri in genul "Calaul dragostei" (primele patru povestiri sunt bazate pe fapte reale, iar ultimile doua sunt fictiuni).
- "The Schopenhauer cure" - un roman in care Yalom se joaca din nou (ca in romanul "Minciuni pe canapea") cu idei, fapte si aspecte din lumea psihoterapeutilor pentru a-si prezenta, intr-o forma literara, ideile despre viata si moarte. De ce "Schopenhauer cure"? E un joc de cuvinte cu dublu sens, "vindecarea lui Schopenhauer" si "vindecarea prin apelul la ideile lui Schopenhauer" - Yalom a studiat indeaproape filosofia si a gasit in scrierile unora dintre marii filosofi ai lumii idei cu aplicare directa in lumea psihoterapiei.
- "Inpatient group psychotherapy" - trateaza subiectul psihoterapiei de grup cu pacienti internati in spitalele de psihiatrie. Nu am avut ocazia sa o rasfoiesc.
- "The Yalom Reader" - o colectie de texte publicate deja, in marea lor majoritate (cu exceptia a trei eseuri) in cartile si articolele lui Yalom, dar editate pentru o mai usoara parcurgere si intelegre. Practic, aceasta carte este un expozeu al ideilor si intereselor lui Yalom, incepand cu terapia de grup, psihoterapia existentiala si scrierile literare, o antologie a celor mai semnificative texte ale sale.
Cum ziceam in postul precendent, se pare ca suntem intradevar in "anul Yalom".
vineri, 24 aprilie 2009
joi, 16 aprilie 2009
Cu fiecare zi mai aproape - o noua carte semnata Yalom

Revin cu comentarii dupa lectura.
PS. Cartea a aparut la Editura Trei.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)