A aparut, in sfarsit, o noua traducere dupa Yalom: Tratatul de Psihoterapie de Grup. Ca de obicei, tot la Editura Trei.
Am citit prima oara aceasta carte acum 7 ani, pe vremea cand facea parte din bibliografia obligatorie a cursului de Group Dynamics pe care il luam atunci in cadrul masteratului de consiliere. Nu mai tin minte daca era inainte sau dupa ce bunul meu prieten Randy imi povestise deja de Love's Executioner, dar ca si el am gasit tratatul de terapie de grup o lectura la fel de fascinanta ca romanele lui Yalom. Am in biblioteca cel putin o duzina de tratate de terapie de grup si, exceptand cartea lui Yalom, toate sunt mai mult sau mai putin concepute dupa acelasi calapod: didactice, pedante, cu prezentari ale diferitelor modalitati de terapie de grup, cu nelipsitele capitole despre "primele sedinte", etica, diversitate culturala etc. Sunt niste carti okay, numai bune de invatat cu creionul in mana. Insa cartea lui Yalom sparge orice tipar: are coeziunea unui poem si se citeste cu usurinta unui roman.
Cartea a fost scrisa in timpul unui an de fellowship la Clinica Tavistock, in perioada 1967-68. Pe vremea aceea, Yalom era deja profesor la Standford si director al clinicii ambulatorii din cadrul aceleasi universitati, unde initiase un vast program de terapie de grup. In cadrul acestui program, fiecare dintre cei 24 de medici rezidenti in psihiatrie trebuia sa conduca un grup, pe care Yalom, impreuna cu alti 10 terapeuti alesi de el, ii supervizau. Yalom insusi participa la multe din aceste grupuri. La un moment dat, destul de devreme in practica sa, a inceput sa scrie mici note sau sumarizari ale sedintelor respective, in care descria ce creadea ca a facut, ce l-a multumit in sedintele respective sau de ce a spus unele lucruri. Mai tarziu, cand a scris Tratatul de Psihoterapie de Grup, avea deja peste 1000 de astfel de insemnari de care s-a folosit pentru a insera in text mici vigniete clinice. Prezenta acestor decupaje din realitatea clinica a fost considerata de multi cititori una din trasaturile definitorii ale modului in care Yalom intelege sa isi scrie textele profesionale si unul dintre punctele de atractie ale textelor sale - textul devenind mai usor de inteles, mai captivant si mai alert decat daca ar fi fost redus la o prezentare pur teoretica a conceptelor de baza.
Revenind la perioada in care a fost scris tratatul, Yalom marturiseste intr-o carte biografica scrisa de Ruthellen Johnson ("Irvin Yalom: On Psychotherapy and the Human Condition") ca a inceput cu doua capitole bazate pe date empirice, rezultate in urma studiilor de cercetare - e vorba de capitolul despre selectia pacientilor (capitolul 8) si capitolul despre compozitia grupurilor (capitolul 9). Scrierea acestor capitole s-a dovedit foarte epuizanta si, pe undeva, plictisitoare. Asta pentru ca proiectul acestui tratat facea parte din obligatiile lui Yalom in vederea obtinerii definitivatului ca profesor la Standford si trebuia, asadar, sa scrie un text academic. Din fericire pentru cititorii sai de mai tarziu, Yalom a aflat in acea perioada ca Universitatea Standford i-a acordat definitivatul, ceea ce l-a determinat sa renunte la stilul academic si sa inceapa sa scrie in maniera sa proprie, relaxata si usor de citit. "Chiar si acum" spune Yalom, "cinci editii mai tarziu, cele doua capitole pe care le-am scris in vederea obtinerii definitivatului, ies in evidenta ca un deget pansat". De ce le-a pastrat totusi? Desi a incercat, fara prea mare succes, in editiile ulterioare, sa le mai "indulceasca", Yalom considera aceste capitole importante, in ciuda ariditatii lor. Din fericire, restul cartii este scris intr-o maniera narativa, cu foarte multe povestioare, una dupa alta. Povestioare scurte, de un paragraf, dar care ilustreaza perfect punctul de vedere anterior exprimat. "Am auzit multi studenti" spune Yalom in continuare, "care imi spun ca le place aceasta carte pentru ca se citeste ca un roman sau ca sunt dispusi sa citeasca si chestiile mai teoretice, mai aride, numai pentru ca stiu ca urmeaza o povestioara."
Astazi, "The Theory and Practice of Group Psychotherapy" a ajuns la a cincea editie, s-a tradus in 17 limbi si este considerata una dintre cele 10 cele mai importanta carti pentru pregatirea unui rezident de psihiatrie sau psiholog.
Cartea a fost scrisa in timpul unui an de fellowship la Clinica Tavistock, in perioada 1967-68. Pe vremea aceea, Yalom era deja profesor la Standford si director al clinicii ambulatorii din cadrul aceleasi universitati, unde initiase un vast program de terapie de grup. In cadrul acestui program, fiecare dintre cei 24 de medici rezidenti in psihiatrie trebuia sa conduca un grup, pe care Yalom, impreuna cu alti 10 terapeuti alesi de el, ii supervizau. Yalom insusi participa la multe din aceste grupuri. La un moment dat, destul de devreme in practica sa, a inceput sa scrie mici note sau sumarizari ale sedintelor respective, in care descria ce creadea ca a facut, ce l-a multumit in sedintele respective sau de ce a spus unele lucruri. Mai tarziu, cand a scris Tratatul de Psihoterapie de Grup, avea deja peste 1000 de astfel de insemnari de care s-a folosit pentru a insera in text mici vigniete clinice. Prezenta acestor decupaje din realitatea clinica a fost considerata de multi cititori una din trasaturile definitorii ale modului in care Yalom intelege sa isi scrie textele profesionale si unul dintre punctele de atractie ale textelor sale - textul devenind mai usor de inteles, mai captivant si mai alert decat daca ar fi fost redus la o prezentare pur teoretica a conceptelor de baza.
Revenind la perioada in care a fost scris tratatul, Yalom marturiseste intr-o carte biografica scrisa de Ruthellen Johnson ("Irvin Yalom: On Psychotherapy and the Human Condition") ca a inceput cu doua capitole bazate pe date empirice, rezultate in urma studiilor de cercetare - e vorba de capitolul despre selectia pacientilor (capitolul 8) si capitolul despre compozitia grupurilor (capitolul 9). Scrierea acestor capitole s-a dovedit foarte epuizanta si, pe undeva, plictisitoare. Asta pentru ca proiectul acestui tratat facea parte din obligatiile lui Yalom in vederea obtinerii definitivatului ca profesor la Standford si trebuia, asadar, sa scrie un text academic. Din fericire pentru cititorii sai de mai tarziu, Yalom a aflat in acea perioada ca Universitatea Standford i-a acordat definitivatul, ceea ce l-a determinat sa renunte la stilul academic si sa inceapa sa scrie in maniera sa proprie, relaxata si usor de citit. "Chiar si acum" spune Yalom, "cinci editii mai tarziu, cele doua capitole pe care le-am scris in vederea obtinerii definitivatului, ies in evidenta ca un deget pansat". De ce le-a pastrat totusi? Desi a incercat, fara prea mare succes, in editiile ulterioare, sa le mai "indulceasca", Yalom considera aceste capitole importante, in ciuda ariditatii lor. Din fericire, restul cartii este scris intr-o maniera narativa, cu foarte multe povestioare, una dupa alta. Povestioare scurte, de un paragraf, dar care ilustreaza perfect punctul de vedere anterior exprimat. "Am auzit multi studenti" spune Yalom in continuare, "care imi spun ca le place aceasta carte pentru ca se citeste ca un roman sau ca sunt dispusi sa citeasca si chestiile mai teoretice, mai aride, numai pentru ca stiu ca urmeaza o povestioara."
Astazi, "The Theory and Practice of Group Psychotherapy" a ajuns la a cincea editie, s-a tradus in 17 limbi si este considerata una dintre cele 10 cele mai importanta carti pentru pregatirea unui rezident de psihiatrie sau psiholog.
