Minciuni pe canapea - note de lectura

A fost o surpriză plăcută faptul că Editura Humanitas s-a decis să continue seria romanelor lui Irvin Yalom. După publicarea în urmă cu mai mulţi ani a romanului „Plânsului lui Nietzsche”, iată că a venit şi rândul „Minciunilor pe canapea.”

Foarte pe scurt, personajul principal este Dr. Ernest Lash, un tânăr psihoterapeut care, inspirat de Seymour Trotter, un celebru dar controversat psihoterapeut din San Francisco, doreşte să depăşească limitele impuse de tehnica standard şi să devină perfect sincer cu pacienţii săi. Din nefericire, el incearcă să facă acest lucru cu cine nu trebuie: soţia unuia dintre pacienţii săi, convinsă fiind că soţul ei nu ar fi părăsit-o niciodată dacă nu ar fi fost ajutat de Dr. Lash, decide să se razbune pe acesta din urmă, devenindu-i pacientă sub un nume de împrumut. In jurul lui Lash şi a pacientei lui psihopate se ţes şi alte poveşti, cum ar fi cea a supervizorului acestuia, Dr. Marshal, un psihanalist destul de ahtiat după bani şi putere, care intră la rându-i în tot felul de încurcături.

Firul roşu al romanului, tema sa centrală, este autenticitatea sau transparenţa psihoterapeutului. Cat de mult trebuie un terapeut să se reveleze pe sine in relaţia cu un pacient pentru a face psihoterapia eficienta? Cat poate împărtăşi din gândurile şi sentimentele sale? Cat de mult trebuie sa se abţină să o facă? Ce poate spune si ce nu, când şi în ce condiţii? Aceasta e o temă majoră în scrierile lui Yalom. Şi daca ar fi să dau un singur exemplu, într-una din cartile sale, „The gift of therapy”, chiar sunt câteva capitole intitulate „The Mechanism of therapy – be transparent”, „Revealing the therapist’s personal life – use caution”, „Revealing your personal life – caveats”. Si binenţeles că şi în celelalte cărţi de psihoterapie pe care le-a scris – şi in mod special in „The theory and practice of group therapy” şi „Existential psychotherapy” – se regăseşte acelaşi efort de a clarifica acestă poziţie delicată a terapeutului, prins între necesitatea de a se aduce pe sine în relaţia terapeutică şi teama de a nu face rău pacientului, dezvăluind prea mult sau ce nu trebuie.

Yalom a incercat intotdeauna să iasă din tiparele psihoterapiei centrate pe tehnici, pe idei fixe despre cum se „face” psihoterapie”, aspirând spre un mod autentic de a fi in relaţie al terapeutului, capabil şi dispus să se re-inventeze pe sine, ca terapeut, cu fiecare din pacienţii săi (şi lucrul acesta îl spune şi unul dintre personajele cărţii, Seymour Trotter – „trebuie să fii suficient de îndrăzneţ şi de creativ pentru a fabrica o nouă terapie pentru fiecare pacient”). In plus, Yalom nu a fost niciodată de acord cu atitudinea psihanalitică clasică, in care psihoterapeutul sau psihanalistul se dezvăluie pe sine cât mai puţin posibil. De altfel, Yalom satirizează destul de evident lumea psihanalizei instituţionalizate. Intr-una din cărţile despre Yalom („On psychotherapy and the human condition”), Yalom e citat spunând „Foarte des, in practica mea, văd oameni care au avut parte de o experienţă anterioară neplăcută legată de psihoterapie. Mereu şi mereu aud aceeaşi plângere: terapeutul era prea impersonal, prea neimplicat, prea înlemnit. Aproape niciodată nu am auzit un pacient plângându-se că terapeutul lui a fost prea deschis, prea interactiv sau prea personal (cu excepţia terapeuţilor care şi-au exploatat sexual pacienţii)”.

Binenţeles, riscul de a fi greşit înţeles l-a preocupat şi l-a determinat să scrie extensiv despre limitele unei asemenea transparenţe (îmi vine să spun că abia aici discuţia devine cu adevărat interesantă). A făcut-o în mod serios în scrierile sale dedicate profesioniştilor, folosind un anumit limbaj şi mod de exprimare, dar, iată, a făcut-o şi în joacă, în acest roman. Intenţia lui Yalom a fost, aici, de a explora aceste limite în toată complexitatea lor: riscuri şi tentaţii, dorinţele terapeutului, nevoile sale, echilibrul fragil dintre a ajuta şi a abuza.

Dincolo însă de această temă centrală, mi-am mai notat şi altele:
- Terapeutul ca tămăduitor rănit („wounded healer”), prizată de multi autori psi (Jeffrey Kottler, de exemplu);
- Psihoterapia, artă sau ştiinţă;
- Relaţiile sexuale dintre pacienţi şi terapeuţi, cu trimiteri la cazurile celebre din istorie;
- Cat de inovativ poate fi un terapeut? In ce măsură îşi poate permite să ignore ceea ce s-a făcut/scris înaintea lui?
- Conflictul dintre adepţii psihoterapiilor de scurtă durată, susţinuţi de asigurările de sănătate (din SUA), şi cei ai terapiilor de lungă durată;
- Anxietatea in fata mortii, lipsa unui sens evident al vietii – teme fundamentale ale psihoterapiei existentiale despre care Yalom a scris si un tratat;
- Cadru, limite, transfer, plata sedintelor neonorate de pacienti, relatii duale intre terapeut si pacienti;

Acum, mi-e greu să ştiu cu ce ochi ar citi acest roman cineva nefamiliarizat cu psihoterapia. Probabil ar descoperi cu suprindere multe aspecte nebănuite ale acestei practici dar, in acelasi timp, mi-e teamă că ar putea rata importanţa multor chestiuni teoretice puse in discuţie de Yalom prin intermediul personajelor sale. Tot aşa, trebuie să recunosc, nu sunt in stare să apreciez valoarea literară a acestei cărţi: cartea aceasta nu e pentru mine „doar” sau „in primul rand” fictiune. Fictiunea e secundară, e doar un pretext pentru o discuţie despre câteva teme fundamentale ale psihoterapiei. E mai degrabă o carte instructivă, cu valenţe educative, deghizată într-un roman. Dar, recunosc, mi-aş fi dorit să o pot citi şi cu ochii unui cititor „laic”, ignorand dilemele subiacente puse in discuţie şi lăsându-mă pur şi simplu purtat de poveste.

Pe scurt, „Minciuni pe canapea” e una din acele cărţi din care fiecare poate lua ceea ce isi doreste: o poveste buna sau idei de măcinat.

Lansare de carte: "Minciuni pe canapea" de Yalom

Joi, 26 martie anul curent, Ed. Humanitas va invita la lansarea ultimei traduceri din operele lui Yalom, romanul "Minciuni pe canapea".

Vor participa:

Carmen Toader - traducator si psihoterapeut

Sanda lepoiev si Vigil Ricu - psihoterapeuti

Sanda Visan - jurnalista

Iuliana Alexa - redactor-sef al revistei Psychologies

Denisa Comanescu - director general al Editura Humanitas Fiction

Despre acest roman, San Francisco Chronicles spune ca este "un roman care ar trebui citit de oricine vrea sa afle cum functioneaza in realitate mintea unui "doctor de cap".

"Cartea lui Yalom inspira un respect imens, deoarece dezvaluie resorturile intime ale sufletului omenesc si cauzele profunde ale problemelor care ne macina" sunt de parere si cei de la revista Psychologies.

Pentru detalii: Oana Busuioc PR Executive Humanitas Fiction

Piata Presei Libere nr. 1 Corp C, etaj 1, Sector 1 - Bucuresti Tel: 021-408.83.59 Fax: 021-408.83.51.

O noua carte de Yalom in romaneste

A aparut, in sfarsit, o noua traducere dupa Yalom: Tratatul de Psihoterapie de Grup. Ca de obicei, tot la Editura Trei.

Am citit prima oara aceasta carte acum 7 ani, pe vremea cand facea parte din bibliografia obligatorie a cursului de Group Dynamics pe care il luam atunci in cadrul masteratului de consiliere. Nu mai tin minte daca era inainte sau dupa ce bunul meu prieten Randy imi povestise deja de Love's Executioner, dar ca si el am gasit tratatul de terapie de grup o lectura la fel de fascinanta ca romanele lui Yalom. Am in biblioteca cel putin o duzina de tratate de terapie de grup si, exceptand cartea lui Yalom, toate sunt mai mult sau mai putin concepute dupa acelasi calapod: didactice, pedante, cu prezentari ale diferitelor modalitati de terapie de grup, cu nelipsitele capitole despre "primele sedinte", etica, diversitate culturala etc. Sunt niste carti okay, numai bune de invatat cu creionul in mana. Insa cartea lui Yalom sparge orice tipar: are coeziunea unui poem si se citeste cu usurinta unui roman.

Cartea a fost scrisa in timpul unui an de fellowship la Clinica Tavistock, in perioada 1967-68. Pe vremea aceea, Yalom era deja profesor la Standford si director al clinicii ambulatorii din cadrul aceleasi universitati, unde initiase un vast program de terapie de grup. In cadrul acestui program, fiecare dintre cei 24 de medici rezidenti in psihiatrie trebuia sa conduca un grup, pe care Yalom, impreuna cu alti 10 terapeuti alesi de el, ii supervizau. Yalom insusi participa la multe din aceste grupuri. La un moment dat, destul de devreme in practica sa, a inceput sa scrie mici note sau sumarizari ale sedintelor respective, in care descria ce creadea ca a facut, ce l-a multumit in sedintele respective sau de ce a spus unele lucruri. Mai tarziu, cand a scris Tratatul de Psihoterapie de Grup, avea deja peste 1000 de astfel de insemnari de care s-a folosit pentru a insera in text mici vigniete clinice. Prezenta acestor decupaje din realitatea clinica a fost considerata de multi cititori una din trasaturile definitorii ale modului in care Yalom intelege sa isi scrie textele profesionale si unul dintre punctele de atractie ale textelor sale - textul devenind mai usor de inteles, mai captivant si mai alert decat daca ar fi fost redus la o prezentare pur teoretica a conceptelor de baza.

Revenind la perioada in care a fost scris tratatul, Yalom marturiseste intr-o carte biografica scrisa de Ruthellen Johnson ("Irvin Yalom: On Psychotherapy and the Human Condition") ca a inceput cu doua capitole bazate pe date empirice, rezultate in urma studiilor de cercetare - e vorba de capitolul despre selectia pacientilor (capitolul 8) si capitolul despre compozitia grupurilor (capitolul 9). Scrierea acestor capitole s-a dovedit foarte epuizanta si, pe undeva, plictisitoare. Asta pentru ca proiectul acestui tratat facea parte din obligatiile lui Yalom in vederea obtinerii definitivatului ca profesor la Standford si trebuia, asadar, sa scrie un text academic. Din fericire pentru cititorii sai de mai tarziu, Yalom a aflat in acea perioada ca Universitatea Standford i-a acordat definitivatul, ceea ce l-a determinat sa renunte la stilul academic si sa inceapa sa scrie in maniera sa proprie, relaxata si usor de citit. "Chiar si acum" spune Yalom, "cinci editii mai tarziu, cele doua capitole pe care le-am scris in vederea obtinerii definitivatului, ies in evidenta ca un deget pansat". De ce le-a pastrat totusi? Desi a incercat, fara prea mare succes, in editiile ulterioare, sa le mai "indulceasca", Yalom considera aceste capitole importante, in ciuda ariditatii lor. Din fericire, restul cartii este scris intr-o maniera narativa, cu foarte multe povestioare, una dupa alta. Povestioare scurte, de un paragraf, dar care ilustreaza perfect punctul de vedere anterior exprimat. "Am auzit multi studenti" spune Yalom in continuare, "care imi spun ca le place aceasta carte pentru ca se citeste ca un roman sau ca sunt dispusi sa citeasca si chestiile mai teoretice, mai aride, numai pentru ca stiu ca urmeaza o povestioara."

Astazi, "The Theory and Practice of Group Psychotherapy" a ajuns la a cincea editie, s-a tradus in 17 limbi si este considerata una dintre cele 10 cele mai importanta carti pentru pregatirea unui rezident de psihiatrie sau psiholog.

Interviu cu Yalom

A aparut, in revista Psychologies, varianta romaneasca, un interviu cu Irvin Yalom. La un moment dat, spune el, "a te gandi la moarte e ca si cum te-ai uita prea mult in soare". In fapt, acesta este si titlul ultimei carti a lui Yalom, aparuta anul acesta: "Staring at the sun: overcoming the terror of death".